N-am mai scris de mult iarasi pentru ca... nu stiu exact de ce... poate am stiut ca nu m-ar ajuta sau ca n-as avea puterea sa imi adun toata energia negativa intr-un post si sa ma eliberez.Sincer, nu stiu daca am reusit vreodata...daca am scapat de presiunea asta care ma omoara uneori. Dar incerc:) Azi am acceptat bucuria aia tampa care incepe de la 2 beri in sus..mi-am dorit-o si primit-o cu bratele deschise. Am stiut ca am nevoie de ea..poate nu numai o seara ci doua, trei, la rand .. nu ca sa devin o betiva ci ca sa reusesc sa apuc pe drumul ala drept si frumos la care am visat toata viata. Simt ca ma impart in atatea locuri...intre a intelege o mama care nu e mama si un tata care nu e tata si a realiza ca viata e grea, ca nu toate vin cand sau cum trebuie... si ma rup uneori. Cam tare, cam prea dureros si ireversibil probabil insa tot sper ca nu-i asa si ca 3, 5 nopti de bere cu vodca sau sex cu bere or sa ma ajute sa recuperez bucatile lipsa. Si ca, printr-o minune, o sa le lipesc cumva.

"May God bless and keep you always, may your wishes all come true.."

Uneori nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost sa ma fi nascut intr-o familie in care parintii sa ma ghideze zambind pe calea vietii, macar la inceput, asa cum am vazut la altii sau in filme ca s-ar intampla. Intotdeauna am tacut, inchizandu-ma in mine sau in carti si mi-am promis ca voi avea, cand va veni vremea, o familie frumoasa la suflet, senina si sincera... Stiu ca nu sunt lucruri pe care sa le stabilesti dinainte, insa sunt convinsa ca sunt in stare sa nu fac ce au facut ai mei. Nu e vorba de lucruri oribile, de care auzim la televizor, ci de lipsa de sentimente reale, de dragoste, de mandria aia parinteasca pe care o simt eu fata de sora mea, cand aud orice prostioara pe care o face si ma impresioneaza pana la lacrimi. Ma gandesc cum as simti daca ar fi chiar vorba de propriul meu copil.

Daca ar fi sa-i judec, sa-i urasc, as face doar ce m-au invatat ei de-o viata intreaga, ce m-au lasat sa vad in inimile lor. Ma intreb numai cat de mult te goleste de tot ce-i bun si frumos atitudinea asta... cat de bine iti face sa-l urasti pe cel de langa tine si sa-i cauti defecte continuu sau sa te minti ca e pierderea celor din jur atunci cand descoperi ca ai ramas singur. Cum poti sa traiesti cu tine insuti stiind ca esti negru si mort la suflet si ca te gandesti numai la tine?

De ani buni, aud aceleasi replici, pline de o mandrie dobitoaca, date fie mie, fie sorei mele, comparandu-ne cu un trecut deja demult apus al ei. El, pe de alta parte, e mult prea fricos sa fie apropiat si asta nu il face mai putin vinovat. Sa te lasi condus de o femeie care nu stia ce vrea de la bun inceput, e o condamnare la moarte pentru relatia in sine, dar si pentru cei care vin o data cu ea: copii. Acelasi lucru ar fi valabil si invers, nu ma indoiesc de alta. De-aia se cheama cuplu, pentru ca sunt doi care sa gandeasca, sa iubeasca, sa ia decizii, sa planga si sa fie parinti.

Nu stiu de ce am scris asta, vroiam doar sa ma descarc poate...

Some songs stick to your soul your whole life . Some people even more .
I've read in a trashy magazine that if you think about smth/someone that used to make you happy for a couple of minutes a day ,you'll feel happy the whole day . I don't recall believing in such things before , but I gave it a try and , surprisingly , it works :)).
Feeling alone is the worst that could happen to someone. Feeling alone among others is even worse ...

Florence + The Machine - Cosmic Love